trendCum influențează tendințele din social media industria mobilei?

Ca orice alt domeniu de activitate, și industria mobilei este influențată de social media. Facebook, Instagram, Messenger, Whatsapp sunt doar câteva dintre uneltele pe care producătorii de mobilier sau designerii le au la dispoziție pentru a-și aduce mai aproape susținătorii sau posibilii clienți.
Intarzia & Castor05.04.2019196 min
http://www.intarzia.ro/wp-content/uploads/2019/04/apple-coffee-cup-1.jpg

Deși ar părea că social media devine un fenomen considerat de unii din ce în ce mai intruziv, în mediul de afaceri, pentru a rămâne în
continuare în joc este nevoie să te adaptezi în permanență și să folosești toate resursele pe care le ai la îndemână.

 

Tendințele în social media pentru 2019

Mediile de socializare au suferit și ele schimbări în anul 2019. Astfel, acestea se ajustează permanent la viteza din ce în ce mai mare cu care informația este consumată și o furnizează într-o formă agreată de utilizator. În prezent, poveștile postate pe conturile de social media sunt extrem de populare. Producătorii de mobilier sau designerii pot folosi aceste tendințe în propriul lor avantaj. Aceste unelte contribuie la realizarea unui marketing eficient din punct de vedere al costurilor, dar creează și senzația de apropiere cu followerii, prin faptul că nu fac parte din campanii regizate sau scenarii dinainte stabilite.

Acces instant la noutăți

Indiferent că realizează o transmisiune live pe Facebook, prin Instagram TV sau folosesc un alt mod de a rămâne alături de follower-i, reprezentanții industriei de profil oferă astfel o scurtă privire în culise, creând un sentiment de exclusivitate. Să vezi în direct cum este construit un produs, te simți ca și cum ai fi luat parte tu însuți la procesul de creație, împărtășind astfel cu brandul respectiv emoția unui nou început. În plus, atunci când oferi acces instant, ai ocazia să afli ceea ce contează cu adevărat pentru clienți, la ce rezonează aceștia.

 

Influencerii, o modalitate de a crește propriul brand?

O altă tendință care a putut fi observată de ceva vreme este reprezentată de folosirea influencerilor. Și la noi în țară s-a trecut la această strategie de marketing, cel mai important criteriu luat în considerare fiind reprezentat de numărul de follower-i. Marile companii desfășoară de obicei o selecție pe o perioadă îndelungată și destul de amănunțită pentru a alege un influencer care să devină ambasador al brandului respectiv. La momentul la care a fost folosită pentru prima oară această tehnică de marketing, cei mai bine cotați erau influencerii care aveau un număr mare de followeri. Tendințele prezente ne orientează către influenceri al căror număr de urmăritori nu depășește 3 cifre.

 

Conținutul postat, cheia succesului în social media

Pe lângă toate aspectele menționate anterior, conținutul postat joacă rolul cel mai important. Este important să furnizezi un conținut de calitate, care să fie util celor care te urmăresc. În caz contrar, vei observa că vei pierde susținătorii din mediul online, care se va traduce prin vânzări scăzute și dispariția treptată de pe piață.

În concluzie, reprezentanții industriei mobilei dar și designerii de interior ar trebui să ia în considerare folosirea mediilor de socializare pentru dezvoltarea afacerii, având în vedere că sunt destul de ușor de folosit și eficiente din punct de vedere al costurilor. O abordare strategică, un conținut relevant dar și un plan de marketing bine pus la punct pot să facă diferența între un brand de succes sau un eșec în afaceri.

Articol de Klara Papuc

Intarzia & Castor

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Site în construcție

www.intarzia.ro este sub rebranduire, această pagină fiind o versiune de prezentare, motiv pentru care dacă întâmpinați dificultăți sau întâlniți nereguli, vom aprecia sesizările și sugestiile voastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!

Înscrie-te la newsletter INTARZIA

Completează mai jos.