EvenimenteIMM Koln din perspectiva BUCIN MOB, brand participant în cadrul expoziției pentru al treilea an consecutiv

În luna martie 2018, compania Bucin Mob a câștigat premiul Elle Decoration Design Awards pentru ”Cel mai activ susținător al designului și arhitecturii”.
Intarzia & Castor14.03.2019259 min
http://www.intarzia.ro/wp-content/uploads/2019/03/Bucin-Mob2.jpg

În luna martie 2018, compania Bucin Mob a câștigat premiul Elle Decoration Design Awards pentru ”Cel mai activ susținător al designului și arhitecturii”. SC Bucin Mob SRL Reghin s-a înfiinţat în anul 1993 ca o firmă de familie. Echipa formată încă de la începutul activității a fost nucleul de dezvoltare pentru Bucin Mob, companie care reflectă experienţa, profesionalismul şi unitatea în dezvoltarea de produse noi şi competitive pe orice piaţă.

Bucin Mob este locul unde vei găsi elemente eco pentru casa sau compania ta: ferestre și uși din lemn stratificat, construcții din lemn și mobilier de grădină, dar și gama impresionantă de mobilier de lux, ‘Bucin Mob Design Collection’. Lansată în anul 2017, ‘Bucin Mob Design Collection’ reprezintă o colecție cu peste 25 de produse din lemn masiv, create în colaborare cu designeri români. Fiecare piesă de mobilier este creată din lemn de stejar, folosind de asemenea materiale alternative precum rășina epoxidică, marmură, aluminiu, cupru sau crom.

Prezența la IMM KOLN a companiei BUCIN MOB

Recent, echipa Bucin Mob s-a reîntors de la expoziția IMM Koln din luna ianuarie. Conform reprezentanților companiei, IMM Cologne 2019 confirmă statutul de târg internațional la care trebuie să fii prezent dacă faci parte din industria de mobilier. “Din punctul nostru de vedere este cel mai important eveniment european din domeniu”, au afirmat reprezentanții Bucin Mob.

Standul României din acest an a fost mult mai aerisit decât cel de anul trecut, iar Bucin Mob s-a bucurat de o poziție excelentă datorită celor 3 laturi deschise, fapt care i-a ajutat să atragă atenția mai bine asupra produselor prezentate.
“În cadrul pavilionului național al României, am amenajat propriul stand și astfel am putut să ne impunem personalitatea zonei alocate nouă, ceea ce de altfel considerăm că fiecare companie este responsabilă să facă, să arate în ce fel se pot combina produsele, care sunt cele mai bune soluții pentru clienți și să includă un strop de creativitate”, a declarat echipa Bucin Mob.

Portofoliul de produse incluse în cadrul expoziției

Deși portofoliul companiei include produse variate, de la ferestre și uși din lemn la mobilier și căsuțe de grădină, pentru acest târg s-a ales prezentarea colecției de mobilier din lemn masiv – Bucin Mob Design Collection. S-a pus accent pe noutățile lansate încă din toamna anului 2018 și anume masa extensibilă ”Vibra” și primul scaun din portofoliul Bucin Mob, scaunul ”Fuior”.

”Vibra” a devenit rapid unul dintre cele mai apreciate produse, datorită flexibilității de spațiu pe care o permite, la aceeași masă putând fi așezate între 4-10 persoane simultan. De asemenea, prețul de aproximativ 250 € o transformă într-un produs accesibil.

Bucin Mob – Materiale 100% naturale, fabricate cu mult drag pe meleaguri românești

“Credem că atuul nostru, al echipei Bucin Mob, este raportul foarte bun de preț/calitate. Produsele noastre sunt executate din materiale 100% naturale, certificate FSC și fabricate cu atenție și drag de către echipa noastră”, sunt de părere reprezentanții companiei.

Este la fel de adevărat însă că și prețurile practicate sunt mai atractive pentru piața germană, piață care își permite un nivel de achiziție mult mai ridicat. Un alt aspect important de subliniat este și profesionalismul ridicat al tinerilor care au făcut parte din echipa de designeri care au creat piesele de mobilier expuse de Bucin Mob, calitate a designului ce concurează de la egal la egal cu marii designeri internaționali.

Planuri de viitor ale Bucin Mob
Compania rămâne aproape de clienți și susținători, fiind prezentă anual la cele mai importante târguri naționale și internaționale. Anul acesta, Bucin Mob va lansa magazinul online propriu, apropiindu-se astfel și mai mult de clientul final, pentru care se simplifică procesul de comandă pentru toate produsele, inclusiv pentru segmentul de ferestre și uși.

“La nivel național o să ne reîntâlnim la București atât la Mobila Expo în luna martie, cât și la BIFE SIM în septembrie. Vom merge și la târgul de mobilă de la Sibiu. Pe plan extern, ne vedem la târgul Moebel din Moscova”, au afirmat, în încheiere, reprezentanții Bucin Mob.

Articol de Klara Papuc

Intarzia & Castor

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Site în construcție

www.intarzia.ro este sub rebranduire, această pagină fiind o versiune de prezentare, motiv pentru care dacă întâmpinați dificultăți sau întâlniți nereguli, vom aprecia sesizările și sugestiile voastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!

Înscrie-te la newsletter INTARZIA

Completează mai jos.