ExpowoodMetodica, brandul care a oferit consultanță în domeniul accesării fondurilor nerambursabile în cadrul EXPOWOOD 2019

Edukado SRL s-a format în anul 2013 în jurul unei echipe experimentate, dinamice și dornice de a împărtăși din expertiza acumulată în două domenii majore: consultanță şi management de proiecte pentru atragerea şi realizarea proiector finanțate din fonduri nerambursabile şi training.
Intarzia & Castor29.04.2019936 min
http://www.intarzia.ro/wp-content/uploads/2019/04/Curs-Evaluator-Proiecte-Alba-Iulia1.jpg

Brandul Metodica şi sloganul ”Designed for education”, a fost creat de compania Edukado ca urmare a specificului obiectului de activitate și specificului arealului în care își desfășoară activitatea, respectiv orașul Cluj Napoca, cel mai mare centru universitar din Transilvania și un mediu profesional în continuă expansiune.
“Anul trecut am deschis un birou la Miercurea Ciuc în spațiul de coworking The House unde sprijinim 13 start-up-uri, oferindu-le finanțare nerambursabilă în valoare de 39.000 euro”, a precizat CSATA Tünde, Consultant – Mentor în cadrul Metodica.

 

Pe lângă activitatea de finanțare a start-up-urilor, Metodica furnizează și servicii complete de consultanță pentru accesarea de fonduri nerambursabile şi implementare proiecte, lucrând cot la cot cu clienții pentru implementarea proiectelor de investiții finanțate din Programul Operațional Regional.

Sprijin pentru întreprinderi mici și mijlocii

Metodica finanțează start-up-uri, furnizează sprijin pentru întreprinderi mici şi mijlocii în atragerea şi implementarea de proiecte cu finanțare nerambursabilă şi organizează cursuri de formare profesională necesare oricărei organizații în care membrii săi respectă și urmează principiul învățării pe tot parcursul vieții.

Așadar Metodica poate furniza finanțare pentru start-up-uri; servicii complete de consultanță pentru accesarea de fonduri structurale; elaborare planuri de afaceri şi strategii de dezvoltare durabilă; formare profesională acreditată pentru specializările Evaluator Proiecte, Competențe Antreprenoriale, Business English.

Participarea la EXPOWOOD 2019

Pentru brandul Metodica, EXPOWOOD 2019 a reprezentat mai mult decât un nou eveniment la care a participat. “Am avut parte de o experiență plăcută, am urmărit firme din industria lemnului, am întâlnit oameni demni de admirație de la care am învățat multe şi care au reușit să ne arate frumusețea industriei prin implementarea soluțiilor robotizate”, a afirmat CSATA Tünde.

Tips & Tricks sau Cum să accesezi fonduri nerambursabile

În cadrul EXPOWOOD 2019, Metodica a susținut o prezentare cu scopul de a transmite ”tips & tricks”expozanților referitoare la accesarea de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea afacerilor. În plus, au fost prezentate și cele mai importante oportunități de finanțare disponibile în anul 2019.

“Ne-am bucurat de un interes crescut al vizitatorilor, în cadrul prezentării am primit întrebări specifice legate de modalitatea de decontare a finanțărilor, criteriile de monitorizare şi șansele lor de a obține finanţare”, menționează reprezentanții Metodica.

Planuri de viitor pentru Metodica

În perioada următoare Metodica va participa la a IV a Ediție HotSpot Cluj, eveniment destinat oamenilor de afaceri locali și din mediul vorbitor de limba germană (și nu numai). Cei care sunt interesați de serviciile oferite pot obține mai multe informații pe adresa site-ului www.metodica.ro .

 

Articol de Klara Papuc

Intarzia & Castor

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Site în construcție

www.intarzia.ro este sub rebranduire, această pagină fiind o versiune de prezentare, motiv pentru care dacă întâmpinați dificultăți sau întâlniți nereguli, vom aprecia sesizările și sugestiile voastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!

Înscrie-te la newsletter INTARZIA

Completează mai jos.