DesignSfaturi pentru curățarea eficientă a mobilierului de exterior din lemn

În primul și în primul rând, pentru o curățare eficientă a mobilierului de exterior din lemn este bine să țineți cont de instrucțiunile privind igienizarea pieselor de mobilier care sunt livrate împreună cu produsele.
Intarzia & Castor28.05.2019106 min
http://www.intarzia.ro/wp-content/uploads/2019/05/garden-wood.jpg

 

Producătorul este cel mai în măsură să vă ofere informații cu privire la materialul din care este confecționat mobilierul, dar și cu privire la cele mai potrivite metode de a asigura o durabilitate crescută și o estetică deosebită.

Ca măsuri generale, curățarea mobilierului de grădină trebuie să înceapă prin perierea suprafețelor cu ajutorul unei perii moi sau a unei lavete. Mobilierul din lemn trebuie protejat de acțiunea razelor solare, al ploilor și vântului, dar și de eventualele reziduuri provenite de la păsări.

În cazul în care alegeți o folosiți un aparat de curățare cu presiune, este bine să exersați înainte de a-l utiliza pentru curățarea mobilierului de lemn din grădină. Aplicați mișcări largi pe suprafețele de lemn, pentru a permite curățarea eficientă a unor zone cât mai mari.

 

Mobilierul confecționat din lemn trebuie protejat pentru a păstra pentru o perioadă cât mai îndelungată estetica dar și proprietățile specifice. De aceea este indicată aplicarea diferitelor soluții, pentru a preveni apariția procesului de crăpare, așchiere sau putrezire. Respectați calendarul de aplicare al soluțiilor necesare mobilierului de exterior din lemn pentru a vă bucura un timp cât mai îndelungat de o grădină frumos amenajată. Nu lăsați pernele sau accesoriile textile să fie expuse condițiilor atmosferice dacă mobilierul nu este folosit. Acest lucru va favoriza dezvoltarea mucegaiului și putrezirea materialului textil, impunând necesitatea unor investiții suplimentare pentru recondiționare sau pentru achiziționarea unor noi accesorii.

În cazul în care producătorul nu recomandă altceva, este indicat să folosiți săpun lichid pentru mobilier de lemn dar și apă amestecată cu oțet alb pentru petele persistente și pentru îndepărtarea mucegaiului. Aplicați produsele de întreținere la intervale regulate de timp, în funcție de recomandările producătorilor. O dată pe lună, specialiștii recomandă aplicarea unor tratamente de întreținere a lemnului care pot fi achiziționate din orice magazin de profil.

O dată pe an este bine ca mobilierul de grădină din lemn să fie pregătit pentru noul sezon prin aplicarea unui produs care să asigure sigilarea fibrelor. Aplicați acest produs și lăsați să se usuce complet timp de câteva ore, preferabil la umbră. După ce ați pregătit mobilierul pentru noul sezon de vară, puteți să îl decorați cu perne sau pături frumos colorate, fețe de masă sau diferite decorațiuni care să întregească atmosfera unei grădini spectaculoase.

Articol de Klara Papuc

Intarzia & Castor

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Site în construcție

www.intarzia.ro este sub rebranduire, această pagină fiind o versiune de prezentare, motiv pentru care dacă întâmpinați dificultăți sau întâlniți nereguli, vom aprecia sesizările și sugestiile voastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!

Înscrie-te la newsletter INTARZIA

Completează mai jos.