DesignSuflet nou pentru mobilier învechit

Mobilierul este făcut pentru a servi pe termen lung, dar după un timp nu va mai fi în pas cu moda şi va arăta straniu în casă. De obicei este dus în pod sau în pivniţă, unde praful va pune stăpânire pe el.
Intarzia & Castor25.10.2018114616 min
http://www.intarzia.ro/wp-content/uploads/2018/10/Foto_1_pinterest.com_.jpg

Totuși, poate fi folosit în alte scopuri sau poate primi un suflu nou, prin creativitate, care îi va da o față nouă, mai atrăgătoare. Fie că vorbim despre o refacere, astfel încât mobila să îşi păstreze frumuseţea originală, fie că intervenim într-un mod mai categoric prin schimbarea unor detalii sau chiar funcţii, ambele variante oferă posibilitatea reînnoirii aspectului cu o investiţie minimă. În plus, pentru că se salvează un obiect de mobilier mai vechi, apare un sentiment de satisfacţie fantastică datorită efortului depus.

www.pinterest.com

 

Prin revalorificarea pieselor deja… plictisite, recondiţionarea ajută şi la economisirea banilor, dar şi la obţinerea unor obiecte de mobilier cu personalitate. Cu imaginaţie, răbdare şi materiale bine alese, orice piesă poate fi transformată într-una care poate fi integrată în decorul casei. Sunt multe metode de reînnoire, dintre care unele pot fi puse în practică în mod DIY, iar altele necesită ajutorul unor specialişti.

  • Revopsirea pieselor de mobilier din lemn

Prin această metodă simplă pot fi supuse recondiţionării dulapuri, birouri, noptiere, comode, mese, scaune, etc., adică absolut orice piesă de mobilier din casă. Primul pas este pregătirea suprafeţei. Piesa trebuie curăţat de praf şi murdărie cu o cârpă moale, urmată de o ştergere cu alcool care să îndepărteze toate urmele de pe suprafaţă şi care evidenţiază defectele care trebuie reparate. Urmează şlefuirea suprafeţei pentru a scăpa de zgârieturi, lac sau vopsea. Pentru o şlefuire mai adâncă trebuie utilizată hârtie cu o granulaţie mai mare, iar pentru o suprafaţă mai netedă este indicată folosirea hârtiei cu granulaţie mică. Dacă lacul sau vopseaua veche nu se poate îndepărta uşor, se poate utiliza dizolvant pentru vopsea, ceea ce permite ca noua vopsea să adere. Dacă pe suprafaţă sunt crăpături sau zgârieturi foarte mari, este recomandată acoperirea cu un strat de grund înainte de vopsire. După curăţare se poate aplica lacul sau vopseaua. În cazul lăcuirii, după uscare, se poate spori luciul suprafeţei prin ştergerea mobilierului cu ulei de lămâie.

În loc de lac se poate folosi vopsea într-o nuanţă care se potriveşte cu restul casei. Vopseaua se găsește în diverse variante: lucioasă, mată, metalică etc. Magazinele de specialitate oferă posibilitatea amestecului de culori pentru a obţine exact nuanţa dorită. Se recomandă aplicarea stratului de vopsea cu  pensulă de bună calitate, cu peri fini, ori cu rolă de silicon sau pistol pentru vopsit, care asigură o aplicare uniformă. După caz, se pot da mai multe straturi, cu timp de uscare între straturi cât mai mare. După uscarea şi şlefuirea bazei cu un şmirghel foarte fin, se poate aplica vopseaua în două sau trei straturi, care trebuie lăsate să se usuce fiecare, apoi şlefuită mobila cu acelaşi şmirghel fin.

Se pot vopsi şi piesele de mobilier din PAL, indiferent de culoarea acestora, însă necesită folosirea unui grund care aderă la suprafaţa laminată pentru obţinerea unei suprafeţe pe care va putea fi aplicată vopseaua.

www.pinterest.com
  • Recondiţionare cu ajutorul dantelei

Se poate realiza o „mobilă nouă” interesantă dintr-una veche cu ajutorul unui dantele. De exemplu, se aşează dantela pe sertarele unei comode, se aplică un spray color, se lasă să se usuce, apoi se îndepărtează dantela. Se va obţine, astfel, un model gen tapet pentru mobila nouă. Se poate folosi orice combinaţie de culori.

www.doityourselfhub.com

 

  • Utilizarea resturilor de tapet
www.pinterest.com

Se pot decora etajere, noptiere, uşile dressingurilor, comodele cu tapet decorativ. Dacă este cazul, trebuie scoase mânerele sertarelor, care vor fi montate la loc la final. Se decupează bucăţi de tapet de dimensiunile dorite şi se lipesc cu atenţie. Tapetul mai puţin rezistent se va fixa cu ajutorul unui strat de lac incolor, care îi asigură şi protecţie.

www.pinterest.com

 

  • Retapiţare

Această metodă necesită experienţă, dar se poate apela şi la un tapiţer pentru a îmbrăca piesa preferată în culorile potrivite pentru a se integra perfect în decorul casei. Un fotoliu, o canapea sau scaune vechi pot ajunge puncte de interes într-o locuinţă dacă se alege o culoare care să contrasteze cu restul decorului.

www.rebekahgough.blogspot.ro

 

  • Tehnica decupajului

Mobilierul decorat prin metoda decupajului se încadrează perfect în casele amenajate în stilul Provence sau Country. Această metodă aduce un plus de prospeţime oricărui obiect. Pe suprafaţa curăţată se aplică, cu pensula, un strat foarte subţire de adeziv pentru decupaj dinspre centru înspre margine, peste care se lipeşte hârtia de decupaj. După ce se usucă se aplică lac de protecţie.

www.inmyinterior.com
www.autographinteriordesign.wordpress

 

  • Schimbarea accesoriilor

Schimbarea mânerelor de la dulapuri, comode, biblioteci sau noptiere transformă în mod surprinzător mobilierul. Este o metodă cel mai puţin costisitoare. Alegerea poate fi făcută dintr-o gamă largă: mânere din fier de forjat, moderne, inele, butoni rotunzi din lemn, din sticlă sau plastic. Cu orice variantă, mobilierul va căpăta un nou stil.

www.rudibela.com
  • Patinarea

Prin această metodă se pot „îmbătrâni” piesele de mobilier în mod artificial, creându-se un spaţiu romantic, chiar rustic. În primul rând, suprafaţa trebuie curăţată cu hârtie abrazivă aspră pentru a îndepărta stratul de vopsea sau lac. Ulterior, se foloseşte şmirghel cu granulaţie mică pentru netezirea suprafeţei. Dacă stratul de vopsea sau lac este prea gros, se foloseşte un dizolvant pentru lacuri şi vopsele. După şlefuire, se şterge bine praful cu o cârpă moale, apoi se aplică unu sau două straturi de vopsea, în funcţie de culoarea naturală a lemnului (dacă este închis la culoare, se dau două straturi). Se lasă lemnul să se usuce, după care, cu un şmirghel cu granulaţie de 240, se va şlefui piesa de mobilier, astfel încât culoarea naturală a lemnului să iasă în evidenţă în zonele mai uzate – margini, mânere, braţe, picioare. La final se aplică un strat de ceară protectoare pentru lemn. În cazul în care se doreşte obţinerea unei piese de mobilier mai colorată se aplică două straturi de vopsea de diferite culori.

www.servisiantalya.com

 

www.pinterest.com

Şi cei începători pot folosi cu mult curaj pensula, deoarece, cu 25 ani în urmă, a fost inventată vopseaua minune Annie Sloan Chalk Paint de o doamnă din Anglia. Este pe bază de apă, se usucă foarte repede şi nu are miros neplăcut. Se poate aplica pe orice suprafaţă fără a fi nevoie de şlefuire sau vreo altă metodă de tratare: lemn, PAL, plastic, sticlă, metal, ceramică, chiar şi accesorii textile şi obiecte din piele. Este ideală atât pentru proiectele shabby chic, cât şi pentru vopsirea mobilierului destinat interioarelor moderne. Cu această vopsea, transformarea unui mobile vechi este foarte uşor de realizat. Vestea bună este că produsele Annie Sloan se găsesc, şi în România, la distribuitorii autorizați.

Astfel, dacă aveţi un obiect de mobilier deja învechit sau care nu vă mai atrage, nu îl aruncaţi la gunoi. Alegeţi de mai sus una dintre metodele care vi se potriveşte, daţi-i o faţă nouă şi fiţi mândri de munca depusă şi de complimentele pe care le veţi primi de la prietenii care vin în vizită.

ing. Ketesdi Enikő

 

Intarzia & Castor

One comment

  • intarzia

    26.10.2018 at 7:00 am

    Designul si productia

    Reply

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Site în construcție

www.intarzia.ro este sub rebranduire, această pagină fiind o versiune de prezentare, motiv pentru care dacă întâmpinați dificultăți sau întâlniți nereguli, vom aprecia sesizările și sugestiile voastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!