DesignÎn-atelierViziunea unui arhitect imprimată într-un atelier de design textil

Alexandra Lăzărescu are 30 de ani și își iubește din tot sufletul profesia de arhitect! Atât de mult încât chiar dacă are propria afacere, în domeniul designului textil, tot nu a renunțat la job.
Alexandra Irimiea08.11.20181024 min
http://www.intarzia.ro/wp-content/uploads/2018/11/IMG_profil.jpg

Alexandra Lăzărescu pune mult suflet în munca ei! Se vede și se simte din felul în care vorbește despre ceea ce face zi de zi. „Sunt arhitect de profesie și din pasiune!“, spune ea cu mândrie. A ales această cale datorită mamei sale. „Mi-am dorit să putem realiza lucruri extraordinare împreună! De aceea am devenit arhitect, ea fiind inginer constructor“, explică Alexandra pe scurt. Acum duce mai departe această pasiune, punându-și amprenta creativității într-un domeniu conex, prin dezvoltarea unei afaceri în designul textil.

Își împarte timpul între propria companie și jobul de arhitect, fiind hotărâtă să le facă pe amândouă cu același entuziasm. „Încă proiectez, deși mă ocup și de multe alte lucruri, dar faptul că sunt într-un domeniu corelat mă ajută. Cert e că n-o să renunț niciodată la arhitectură, datorită ei am ajuns în designul textil și decorul interior“, spune ea clar. Lucrează cu drag la diferite proiecte de arhitectură și îi place să colaboreze în special cu mama ei. De altfel, beneficiază de sprijinul mamei pe ambele planuri. „Părinții mei mă ajută foarte mult. Fără suportul mamei recunosc că nu ar fi fost la fel de ușor. Ea este și mentorul meu, și managerul meu, și consilierul financiar, și proprietarul de la care închiriez spațiul“, adaugă ea zâmbind.

Pe lângă noile colecții de fețe de pernă și fețe de masă, Alexandra a creat niște abajururi deosebite, în colaborare cu Lamptekture, iar cel mai recent proiect include imprimeuri pentru designul vestimentar, o ramură nouă unde a văzut un potențial de dezvoltare. „Pe viitor sperăm să putem concepe și dezvolta colecții pentru anumiți creatori, așa cum și le doresc ei. Practic ne implicăm în tot ce se poate decora. Unul dintre motto-urile noastre este: We pattern things up (Noi decorăm lucruri). Fie că e vorba de o rochie, o bucată de material sau o piesă de mobilier, ne dorim să oferim acel decor pentru ceea ce vrea clientul“, adaugă ea cu pasiune.

Alexandra Lăzărescu (dr.), alături de Radu Stanciu (st.) de la Lamptekture

 

Citiți articolul complet în revista Intarzia ediția din noiembrie.

Alexandra Irimiea

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Site în construcție

www.intarzia.ro este sub rebranduire, această pagină fiind o versiune de prezentare, motiv pentru care dacă întâmpinați dificultăți sau întâlniți nereguli, vom aprecia sesizările și sugestiile voastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!