Însă nu visează la pensionare, ci rămâne în continuare în rolul pe care-l știe cel mai bine, acela de a găsi mereu soluția cea mai bună în afaceri!
András Bartha, fondatorul Bart Impex Târgu Mureș și coproprietarul Nett Front România, are 54 de ani și se înscrie în rândul iubitorilor de lemn. Deși în atelierul tatălui său lucra de mic copil cu metale, lemnul a fost singurul care l-a făcut să se simtă ca acasă. Pe când încă nu avea nici buletin, Bartha se gândea să se facă restaurator la muzeu, dar a ales apoi meseria de sculptor, lucrând cu pasiune în lemn în timpul liceului și mulți ani după terminarea lui. Și-ar fi dorit să studieze Artele, dar problemele de familie l-au determinat să găsească rapid soluții pentru a face singur bani. Așadar, a mers pe drumul antreprenoriatului imediat după revoluție, având la acel moment vârsta potrivită, 24 de ani, pentru a fi pe val… pe valul înființării de afaceri, atât de popular în rândul generației sale. „Am început viața foarte devreme. Eu aveam 20 de ani și soția 18 când ne-am căsătorit, iar la 22 de ani mi s-a născut prima copilă, Andrea. Stăteam cu chirie într-o locuință mică, aveam o bancă de sculptură și soția o mașină de cusut. De la asta am pornit!”, expune acum Bartha emoționat.
András Bartha (st.), alături de familia sa: Tünde, cele două fiice: Beatrix (mijl.), Andrea și soțul ei, Szél Attila
Interviul complet o veți găsi în revista Intarzia&Castor nr. 264/2020
Alexandra Irimiea