S-a născut pe 16 mai 1976, la Eliseni, unde a terminat şcoala generală, iar şcoala profesională de industria lemnului din Odorheiu Secuiesc a fost următoarea staţie. Este presbiter al Bisericii Reformate din satul său natal, lucrează în propriul atelier de tâmplărie și nu are familie.
- Când v-aţi îndrăgostit de această meserie ? Aţi avut în familie sculptori, tâmplari ?
Nu pot să afirm o dată anume, de când mă ştiu m-a atras, dar nu o privesc ca pe o meserie. Când sunt întrebat, de obicei spun că oficial, sunt tâmplar, sau în general aşa mă consideră lumea. Din copilărie fabricam jucării, sculptam, bricolasem tot ce se poate imagina. Acest dar l-am moştenit de la tata, care la fel se pricepea la toate şi realiza fel şi fel de lucruri din metal sau lemn, de la el am învăţat bazele. Lemnul era la îndemână, aşa a devenit materialul preferat.
- Ce gândiţi despre lemn, este o materie primă prelucrabilă su e mai mult de atât ?
Lemnul într-adevăr se poate prelucra uşor, şi din păcate omul aşa se raportează la lemn, ca la o materie primă, deşi ar trebui cinstit mai mult. Mai de mult, bunicii şi străbunicii noştri s-au rugat la Dumnezeu înainte de tăierea fiecărui copac, dar unde sunt acuma aceste vremuri? În fond, din lemn confecţionăm obiecte despre care se spune că au suflet, dar acesta este deja şi meritul meşterului care le lucrează. Un obiect din lemn este purtător de informaţii şi energii, un simplu scaun ţărănesc sau o masă, spune multe despre proprietar sau despre meşterul care l-a realizat.
- Din câte ştiu, sunteţi un om care trăieşte în armonie cu natura, călăriţi, aveţi animale. . . Vă ajută acest stil de viaţă la realizarea obiectelor, la sculptură, în actul de creaţie ?
Din ce în ce mai greu, dar încă se mai poate trăi o viaţă naturală, cu echilibrele sale fireşti: ce dai aceea primeşti. Oamenii secui totdeauna au avut cai, am încercat să strâng rase maghiare la care, uitându-mă în ochii lor, simt că nu sunt străini. Dacă se simt bine lângă tine, te ajută la muncă şi-ţi inspiră veselie. Tragerea cu arcul e şi un fel de meditare contemplativă, greu scapi de această plăcere, odată ce l-ai gustat. Nu-i de mirare că predecesorii noştri au cultivat această tradiţie la cel mai înalt nivel şi au făcut ca arcul să devină arma superioară a acelor vremuri. Mulţi ani în şir am experimentat până am reuşit să fac primul arc într-adevăr funcţional. Arcul nu este numai o armă, ci şi o condensare de informaţii care întruchipează cunoştinţele meşterilor de odinioară. Arcuri confecţionez doar din materiale naturale, lemn, os, tendoane animale şi harul Domnului funcţionează bine.
- În liceu aţi crezut că există perpetuum mobile şi aţi dorit să-l confecţionaţi ?Aţi avansat cu această idee ?
Noţiunea de perpetuum mobile după mine este greşită, dar ideea în sine într-adevăr m-a preocupat destul de mult. Cu mare atenţie şi cu toată ştiinţa mea de atunci l-am proiectat. Nu am văzut astfel de structuri nici de atunci încoace, funcţionează pe alte principii ca obiectele care au această denumire. Nu mă gândesc la confecţionarea lui, dar sunt sigur că ar funcţiona, deşi nu ar fi capabilă de mişcare eternă. Va fi treaba altuia să-l facă, eu am alte preocupări.
- Din ce fel de lemn vă place să lucraţi ? Ce fel de utilaje şi materiale folosiţi ?
Lucrez cu plăcere din orice tip de esenţă, soiurile locale au prioritate, dar mă gândesc care la ce se pretează. Multe lucruri am confecţionat, dar până acuma nu m-am întâlnit cu provocări irealizabile sau ceva care n-ar fi reuşit. Poate vor fi, îmi plac provocările.
- Ce echipamente, utilaje aveţi în dotare ?
Atelierul meu cuprinde maşinile esenţiale, eu le-am făcut, nu uşor, şi toate funcţionează foarte bine. De la tăierea buşteanului până la realizarea produsului finit, toate fazele de lucru se pot realiza aici. Am circulară, fierestrău tip panglică, maşină de rindeluit, abrichter de grosime, freză, maşină de şlefuit, strung. Întreţinerea utilajelor, de asemenea, este resortul meu. În afară de utilaje, am şi foarte multe scule manuale, rindea, dalte, toporişcă, fierăstraie, pe care le folosesc cu plăcere.
- Ce scopuri profesionale aveţi? Există vreun produs prin realizarea căruia puteţi spune că v-ați atins scopul sau ţelurile alternează mereu ? Cum primiţi comenzile, vin de la cunoştinţe sau prin recomandări, eventual reclamă?
Niciodată nu fixez obiective prea mari, dar întotdeauna am ţinte mărunte, palpabile pe care le urmez pas cu pas. În primul rând, fac lucruri de care oamenii au nevoie în viaţa de zi cu zi. De obiecte confecţionate din lemn, cred că întotdeauna va fi nevoie. Niciodată nu fac publicitate, comenzile vin de la cunoştinţe, prieteni, clienţi vechi. Nu uşor, dar se poate trăi din această preocupare şi bineînţeles, trebuie muncit.
Z. Nagy István
