DesignÎn-atelierDe unde vine speranța pentru meșteșugul din lemn?

Meșteșugul din lemn n-o să dispară niciodată atâta timp cât oamenii o să continue să iubească acest material natural. Iar Maria Burachu, Patrick Morăraș și Mirela Vlad sunt trei tineri designeri care lucrează cu măestrie lemnul, dând viață unor obiecte care își spun propriile povești.
Alexandra Irimiea26.10.201828121 min
https://www.intarzia.ro/wp-content/uploads/2018/10/Oak-knot-notebook.jpg

Caiete fine cu coperte din lemn, inele pentru facilitarea cititului și căsuțe-noptieră pentru suportul cărților – acestea sunt produsele de bază Woodish, un brand care, chiar dacă sună englezește, este 100% românesc. Creatoarea din spatele lui este Maria Burachu, absolventă a Facultății de Arte Plastice – Secţia Foto-Video. Imediat după terminarea studiilor, tânăra a dezvoltat brandul Woodish, dedicat designului de produs. Primele prototipuri au fost realizate cu ajutorul tatălui ei care pe atunci făcea mobilă din PAL în timpul liber. Un alt suport important pentru Maria au fost și filmulețele de pe youtube. Numele a fost ales împreună cu sora ei, într-un moment de brainstorming intens. S-au focusat pe eliminarea aspectelor nedorite: nume personal sau particular, nume în română, nume care să limiteze o eventuală dezvoltare a brandului sau nume care să ducă în zona de artizanat. „Tolănite pe canapeaua din sufragerie, am dorit un nume în engleză care să fie destul de universal și ușor de ținut minte. A urmat un ping pong de cuvinte care a început cu wood, bineînțeles, apoi a continuat cu wood pecker, wood peckery, woody, woodly, woodish! Momentul a fost evident magic, iar chimia instantă”, povestește Maria cu bucurie.

Maria Burachu la Romanian Design Week 2016

 

Dar dragostea pentru lemn nu s-a ivit așa, dintr-odată. „Înainte de Woodish, Maria se urca și dormea în copaci, se juca cu rumeguș, făcea căsuțe pentru păsări cu tatăl ei, colecționa frunze, își făcea cercei din ghinde, se îmbrăca în culorile pământului și alegea mereu inelele din lemn”, vorbește tânăra despre sine. „Natura m-a chemat la joacă de când mă știu. Locul meu este printre copaci. A fost doar natural să aleg lucrul cu lemnul”, mai subliniază ea.

Maria iubește să meșteșugească mici căsuțe din lemn, suport ideal pentru cărți, flori și decorațiuni

 

Îl consideră un material intrinsec, fascinant, mereu unic, cu fladere (venatura) care te cuceresc instant și te fac să te întrebi despre esența vieții, fiindcă dacă e prelucrat corect, poate trăi veșnic.

Caiet meșteșugit cu coperte din lemn, realizat după un design aparte – Custom birch notebook

 

Notebook-urile cu coperte din lemn sunt produsele ei de suflet. „Motivul este că mă stimulează cel mai mult din punct de vedere creativ. Nu lansez des produse noi pentru că am o tonă de idei legate de caiete; este un produs pe care poți face variațiuni infinite și poți combina diferite materiale cu lemn și tehnici mix media”, explică Maria. Un alt produs care a adus noutate pe piață este inelul de citit, un obiect simpatic, popular printre cei pasionați de lectură.

Maria în atelierul Woodish, un brand românesc ce produce obiecte de design din lemn, dar și alte materiale organice

 

Însă Maria nu este doar creativă doar atunci când meșteșugește în lemn, ci și în organizarea logisticii de producție. Se ocupă cu drag de conținutul social media, de comunicarea cu clienții, de dezvoltarea relațiilor cu furnizorii, dar și a viziunii de ansamblu. În prezent, lucrează intens la actualizarea conținutului Woodish pe site și la planul de comunicare. Pe lista ei de așteptare se află diverse obiecte cu design nou și mult potential. Primul constă într-o serie de lămpi-concept din cuvinte de lemn volumetrice și tehnologie fără fir. Apoi vrea să realizeze niște căsuțe-ghiveci ce pot fi suspendate sau doar plasate, un proiect ce  va aduce multe plante deosebite în portofoliul Woodish. Care este strategia ei de promovare? „Comunic sincer și empatic, iar răspunsul este pe măsură. Îmi place să vorbesc prin imagini și abia aștept ocazia târgurilor de profil pentru a invita oamenii să atingă obiectele Woodish, aflând povestea lor”, spune Maria. Cele mai multe comenzi vin de pe Facebook pentru că o lungă perioadă nu a avut site. Apoi, din recomandările clienților entuziaști care îndrăgesc serviciile Woodish. Proiectele cu producție mare, venite de la corporații, sunt gândite mai întâi ținând cont de tehnologie, iar apoi sunt stabilite detaliile grafice ce oferă personalitate.

Inel ce facilitează cititul. Model spirală

 

Woodish înseamnă și produse standard, și obiecte personalizabile în întregime. Compania oferă servicii de tâmplărie, proiectare, sau producție cu tehnologii laser, CNC, printare, plotare, inclusiv lucrul cu alte materiale decât lemnul. Un alt aspect important al brandului la care Maria ține foarte mult este plantarea copacilor. „Împreună cu partenerul meu plantăm copaci de două ori pe an prin diferite ONG-uri, asta constituind una din cele mai plăcute aspecte ale vieții mele”, spune ea cu drag.

Cutii din lemn de frasin cu capac din ceramică lucrat manual

 

Un alt designer pasionat de lemn este Patrick Morăraș, architect și designer. Împreună cu soția lui, Mirela Vlad, visual artist, a pus bazele atelierului Mormi unde crează jucării din lemn ce favorizează dezvoltarea abilităților motorii fine și grosiere, coordonarea mână-creier, precum și stăpânirea echilibrului și conștientizarea spațiului din jurul copilului. Pe lângă aceste trăsături funcționale, există și cele creative, care stimulează imaginația, dând frâu liber oricărui joc îi trece prin cap celui care le utilizează.

Patrick Morăraș și Mirela Vlad, echipa MORMI la Romanian Design Week 2016

 

Roaba Lup, ideală pentru transportul altor jucării, și Cutia Ferecată, plină de lanțuri și lacăte, sunt două dintre proiectele cele mai dragi, fiind foarte apreciate de copii. Solidă, durabilă şi uşor de manevrat, roaba este realizată din lemn stratificat, este şlefuită de mână și acoperită cu lac non-toxic și are toate muchiile și colțurile rotunjite pentru a preveni rănirea. Pe de altă parte, copiii vor petrece ore în şir încercând să descopere cum funcționează fiecare încuietoare a cutiei ferecate. După ce îi vor fi dibuit toate secretele, o vor transforma în ascunzătoarea preferată, colţ al imaginaţiei şi al jocului de rol, loc secret de păstrat mici obiecte şi jucării, garantează cei doi creatori. Curiozitatea celor mici este stârnită, de asemenea, și de cutia luminoasă, realizată tot din lemn, ce are diverse accesorii: nisip pentru crearea la nesfârşit de forme sau chiar animaţii, forme geometrice sau pietricele colorate pentru combinarea lor prin transparenţă. Fiecare jucărie vine la pachet cu explicații detaliate, iar modalitățile de utilizate pot fi vizionate și pe canalul de youtube al atelierului. „Dorim să experimenteze senzațiile prin joacă, prin încercări, o jucărie să le arate când o acțiune poate crea efecte plăcute sau neplăcute, să înțeleagă relația cauză-efect prin activități care îi vor ajuta să se descurce în situații similare în viața reală”, explică ei pe pagina de Internet.

Cu tărăboanţele MORMI – Roaba-Lup şi Roaba clasică – copiii se pot distra cărând de colo-colo, pe distanţe scurte, diferite obiecte de mici dimensiuni

 

Fiecare jucărie e produsă manual, din lemn, cu lacuri ecologice pe bază de apă și adezivi care respectă normele de siguranță ale Uniunii Europene. „Producem noi sau supraveghem îndeaproape producția, astfel încât să putem garanta calitatea fiecărui detaliu”, spun ei ferm.

Cutia ferecată are 10 uşi x 9 încuietori diferite, putând să-i distreze pe copii pentru perioade lungi de timp, concentrându-se fascinaţi să găsească singuri modalități de manevrare.

 

Cub ferecat

Dar, de ce jucării? Patrick și Mirela nu sunt doar designeri, ci și părinți, iar numele atelierului, Mormi, este un acronim format din numele fetiței lor. „Ne dorim ca toți copiii să crească înconjurați de obiecte cu design atractiv, să-și cultive gustul pentru frumos de la vârste fragede. În plus, întotdeauna ne-am dorit să lucrăm obiecte din lemn”, spun ei pe scurt. Jucăriile funcționale sunt o nișă, dar cei doi consideră că ar trebui să fie un trend general, adoptat de toți părinții ce își doresc o dezvoltare naturală a copiilor lor, fără grabă, prin explorare, și nu prin direcționare.

Suprafaţa luminoasă evidențiază contururile prin contrast și culorile prin transparenţe şi suprapuneri

 

Materialul de bază este… lemnul, „un material cald, care ne încântă simțurile și care oferă multiple posibilități de prelucrare”, consideră cei doi. În plus, este ideal pentru a face obiecte dedicate copiilor. „Îl prelucrăm cu atenție și grijă pentru produsul finit, dar și cu respect pentru pădurea care ar fi fost. Așa că nu risipim și ne alegem cu grijă furnizorii. Jucăriile rămân vii”, subliniază Patrick.

Muza de inspirație în crearea jucăriilor este, bineînțeles, fetița lor. În prezent, aceștia lucrează la mai multe produse simultan, din diferite categorii, de la obiecte noi de joacă la upgrade-uri pentru cele existente, dar și la jocuri de inteligență și logică. Strategia lor de promovare se bazează pe Social Media, un mediu tot mai folosit de către tinerii antreprenori. Primesc comenzi din toate colțurile țării, produsele lor fiind apreciate și de clienți din străinătate. Creativitatea le este tot timpul stimulată și nu se mulțumesc niciodată cu puțin. „Atât MORMI, cât și fetița noastră ne ocupă tot timpul, dar nu ne împiedică să ne gândim și la alte proiecte”, adaugă ei entuziaști.

Cei trei tineri designeri ne demonstrează faptul că meșteșugul din lemn nu s-a demodat, ba dimpotrivă, a căpătat noi valențe. Înarmați cu creativitate și iubire față de acest material natural, tinerii pun bazele unor ateliere în acord cu tendințele contemporane, realizând obiecte cu un design aparte, care îi cuceresc pe tot mai mulți români, reușind chiar să depășească granițele. Așadar, tradiția meșteșugului din lemn merge mai departe, dar sub o altă formă. Tinerii rescriu istoria, dând viață unor obiecte din lemn atât de apreciate încât nu mai are când să se pună praful pe ele.

Alexandra Irimiea

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Site în construcție

www.intarzia.ro este sub rebranduire, această pagină fiind o versiune de prezentare, motiv pentru care dacă întâmpinați dificultăți sau întâlniți nereguli, vom aprecia sesizările și sugestiile voastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!