EcologicSilvicultura cu tăieri continue nu aduce beneficii nici ecosistemelor, nici climei

Chiar și în cazul silviculturii cu tăieri continue, natura din păduri are nevoie de o bună gestionare dacă se dorește protejarea biodiversității. De asemenea, nu există nicio diferență între silvicultura cu tăieri continue și silvicultura bazată pe tăiere rasă atunci când este vorba de atenuarea schimbărilor climatice.
Intarzia & Castor31.07.20191225 min
https://www.intarzia.ro/wp-content/uploads/2019/07/ErkkiOksanen_ylispuut.jpg

 

Chiar și în cazul silviculturii cu tăieri continue, natura din păduri are nevoie de o bună gestionare dacă se dorește protejarea biodiversității. De asemenea, nu există nicio diferență între silvicultura cu tăieri continue și silvicultura bazată pe tăiere rasă atunci când este vorba de atenuarea schimbărilor climatice. Conform Institutului pentru Resurse Naturale din Finlanda, diferența este mai mare în ceea ce privește producția de cherestea, în avantajul silviculturii bazate pe tăiere rasă.

Cercetătorul Jari Hynynen (stânga) și cercetătorul științific principal Sauli Valkonen au prezentat o comparație între silvicultura cu tăieri continue și cea cu tăieri periodice în cadrul evenimentului Forest Arena, găzduit de Institutul pentru Resurse Naturale din Finlanda la începutul lunii octombrie 2018, în Helsinki. Foto: Antti Ranki

 

 

Un grup alcătuit din 12 cercetători de la Institutul pentru Resurse Naturale din Finlanda au examinat diferențele dintre silvicultura cu tăieri continue și cea cu tăieri periodice. S-au examinat diferențele din opt puncte de vedere: regenerarea pădurii, producția de cherestea, recoltarea și achiziția de cherestea, profitabilitatea, riscul de daune cauzate pădurilor, biodiversitatea, silvicultura în turbării, serviciile climatice și cele de ecosistem de altă natură.

Un rezumat al lucrării a fost redactat de Jari Hynynen, profesor cercetător, și de Sauli Valkonen, cercetător științific principal. S-au colectat date de cercetare pe toate formele de silvicultură cu tăieri continue, precum exploatarea forestieră selectivă, tratamentele de crâng cu tăieri de sus – respectiv îndepărtarea celor mai mari copaci – și tăierile rase de diametru redus, unde diametrul suprafeței cu tăiere rasă este de 30-80 de metri.

Acestea au fost comparate cu răririle și cu tăierile de regenerare utilizate în silvicultura cu tăieri periodice, care include tăieri rase și crearea unei noi păduri prin însămânțare, plantare și regenerare naturală.

Tăierile rase sunt potrivite pentru pădurile deschise, silvicultura cu tăieri continue se potrivește speciilor de păduri închise

 

Potrivit cercetătorului Juha Siitonen, trebuie acordată atenție managementului de mediu și în cazul silviculturii cu tăieri continue. Foto: Erkki Oksanen

 

Potrivit cercetătorului în domeniul biodiversității, Juha Siitonen, silvicultura cu tăieri continue se potrivește speciilor care nu se descurcă foarte bine în spații deschise. Acestea includ afinii și speciile care se hrănesc cu acesta și multe specii care depind de materialul lemnos putrezit.

Deocamdată, asemenea habitate mai puțin deschise se întâlnesc rareori în Finlanda, ceea ce constituie un argument pentru sporirea suprafețelor care fac obiectul silviculturii cu tăieri continue. Problemele legate de speciile care depind de spații deschise sunt mai puține.

Totuși, dacă suprafața care face obiectul silviculturii cu tăieri continue crește, sau dacă metoda devine obligatorie, situația se schimbă. Așadar, de fapt, silvicultura cu tăieri continue nu este cu nimic mai bună pentru biodiversitate decât metoda tăierilor periodice.

De asemenea, dacă doriți să obțineți un profit decent din pădurile cu tăieri continue, se poate să trebuiască să recoltați intensiv la intervale scurte. Îndepărtarea repetată a celor mai bătrâni și mai mari copaci va crea o pădure cu puține foioase și fără prea mult material lemnos putrezit.

Acesta este motivul pentru care managementul de mediu nu pate fi neglijat în silvicultura cu tăieri continue. Trebuie să fie lăsați copaci pentru menținerea suprafeței, iar valorile naturale ale habitatelor valoroase din punct de vedere ecologic trebuie protejate.

În ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice, nu există diferențe între cele două metode de silvicultură. Este la fel de adevărat, în cazul amândurora, faptul că, pe măsură ce recoltarea este mai intensivă, stocul în creștere este mai redus, prin urmare și depozitele de carbon din pădure vor fi mai reduse.

O imagine schematică a exploatărilor forestiere selective, unde cei mai mari copaci sunt îndepărtați, iar ceilalți sunt lăsați să crească până ating dimensiunile necesare pentru o cherestea robustă. Imagine: Juha Varhi, Metsäkustannus

 

Regenerarea este de succes?

Conform Legii pădurilor, un proprietar de păduri are obligația de a dezvolta un nou arboret după ce realizează o tăiere de regenerare. Acest lucru se poate realiza prin însămânțarea sau plantarea noului arboret, sau prin lăsarea unui număr suficient de copaci netăiați, astfel încât noul arboret să poată lua naștere în mod natural.

În silvicultura cu tăieri continue, pădurea ar trebui să se regenereze natural. Acesta este un element esențial al profitabilității metodei: se fac economii atunci când nu sunt necesare pregătirea, însămânțarea, plantarea și alte activități forestiere.

Acesta este motivul pentru care este esențial pentru metodă ca regenerarea să aibă cu adevărat succes. În lumina cercetărilor efectuate, așa par să stea lucrurile, deși nu este deloc inevitabil.

Potrivit cercetătorilor, o mulțime de noi puieți apar în arboreții din sudul Finlandei în urma tăierilor selective. Un număr suficient de astfel de puieți devin copaci de mari dimensiuni, compensând recoltarea și pierderile naturale.

Cu toate acestea, noii arboreți conțin petice de pământ deschise, iar puieții au tendința de a crește în pâlcuri. De asemenea, ritmul de creștere este lent: pentru o înălțime de 1,3 metri poate să fie nevoie chiar și de 40-60 de ani, în timp ce, în silvicultura cu tăieri periodice, copacii de vârsta respectivă au aproape dimensiuni potrivite pentru bușteni și pot fi recoltați în scurt timp.

Creșterea poate fi îmbunătățită prin rărirea pâlcurilor, deși acest lucru va reduce producția de cherestea. Tăierile rase pe diametre reduse generează un succes variabil în producția de puieți.

Deteriorările datorate recoltării reprezintă un risc special

 

Elan hrănindu-se cu lăstari de copaci. Foto: Erkki Oksanen

 

În ceea ce privește producția de cherestea în cadrul silviculturii că tăieri continue, rezultatele cercetărilor sunt disponibile doar cu privire la tăierea selectivă a arboretului pe solurile minerale din sudul Finlandei. Câteva studii au constatat că producția de cherestea este cu 15-25 la sută mai scăzută în silvicultura cu tăieri periodice. Studiile suedeze arată că acestea se situează la 10-20 la sută.

Nu sunt disponibile studii referitoare la producția de cherestea, care abordează tăierile rase pe diametre reduse, creșterea copacilor de mari dimensiuni în arboretul de pini, nordul Finlandei, turbăriile sau perioada de trecere de la silvicultura cu tăieri periodice la silvicultura cu tăieri continue.

În cadrul silviculturii cu tăieri continue, copacii rămași pot fi, de asemenea, deteriorați, pe perioada recoltării. Se produc daune în cazul a 10-20 la sută dintre copacii de dimensiuni medii. Un număr considerabil dintre aceștia și-au pierdut vârfurile, ceea ce practic înseamnă că nu vor crește niciodată suficient pentru a fi solizi.

Riscul daunelor produse puieților variază în funcție de cât de aproape de puieți se desfășoară operațiunile de exploatare forestieră. Alți factori constau în distanța până la drumul parcurs de utilajul forestier, de înălțimea puieților și de existența unei temperaturi sub zero grade pe perioada recoltării, precum și de numărul de grade sub zero.

Mașina forestieră poate îndepărta ramurile copacilor, astfel încât ramurile să fie folosite pentru a acoperi drumul, lucru care va reduce daunele produse asupra solului. Cu toate acestea, numărul de ramuri care pot fi lăsate pe drum variază mult mai mult în tăierile selective decât în răririle realizate în silvicultura bazată pe tăierile rase.

Profitabilitatea variază de la caz la caz

Putregaiul rădăcinilor reprezintă o problemă pentru arboreții de molid din sudul Finlandei. Pentru a o preveni, recoltarea trebuie să se realizeze în perioada rece a anului. Foto: Erkki Oksanen

 

Profitabilitatea silviculturii cu tăieri continue a fost studiată în cazul tăierilor selective de arboreți de molid. În acest caz, ar putea fi mai profitabilă decât silvicultura cu tăieri periodice, deși se produce mai puțină cherestea.

Cel mai important factor pentru creșterea profitabilității constă în faptul că se pot evita multe activități forestiere. Cu cât este mai mare dobânda la economii și la credite, cu atât mai bună va fi profitabilitatea silviculturii cu tăieri continue, comparativ cu alte metode.

Acest lucru se datorează faptului că, în cazul silviculturii cu tăieri periodice, banii cheltuiți pe înființarea de noi arboreți după tăierile rase, precum și pe operațiunile forestiere ulterioare, sunt blocați în pădure și nu vor fi deblocați decât când pădurea este tăiată, iar cheresteaua este vândută.

Iar atunci când banii blocați în pădure nu pot fi investiți în nimic altceva, se pierde beneficiul rezultat din investiție, respectiv dobânda, iar pierderea este cu atât mai mare cu cât este dobânda mai mare.

Apoi, prin faptul că regenerarea este nesigură, se slăbește profitabilitatea silviculturii cu tăieri continue. Iar dacă regenerarea naturală nu reușește, pădurea trebuie să fie regenerată tocmai prin operațiunile forestiere a căror evitare s-a dorit.

În plus, nu este sigur dacă va fi suficientă creșterea pădurii dacă nu se găsește prea multă cherestea în pădure de la bun început. Dacă tăierile de pădure sunt intensive, copacii nu își revin neapărat și este posibil să nu fie suficienți puieți noi, iar puieții care vor exista nu se vor dezvolta neapărat.

Tăiere selectivă în arboret de pini. Foto: Erkki Oksanen

 

Estimările de risc variază

Riscul mediu al daunelor produse pădurii este mai mare în exploatarea forestieră bazată pe tăierile rase decât în cazul silviculturii cu tăieri continue. Riscurile includ infecțiile fungice, slaba nutriție și daunele provocate de gărgărița pinului, de vânturile puternice și de șoareci. Cu toate acestea, estimările în ceea ce privește dimensiunea riscului variază.

O excepție semnificativă constă în putregaiul rădăcinilor, care constituie o problemă a arboreților de pin și care nu poate fi tratată fără tăieri rase și plantarea unei alte specii. Putregaiul rădăcinilor se răspândește prin sistemul rădăcinilor și este favorizată de silvicultura cu tăieri continue.

Infectarea cu putregaiul rădăcinilor se realizează pe calea aerului și poate să apară dacă suprafața copacului este despicată. Infectarea poate fi împiedicată prin pulverizarea unui pesticid natural pe suprafața buturugilor. Cu toate acestea, atunci când copacii sunt deteriorați în timpul recoltării, aceștia sunt expuși sporilor de putregai al rădăcinilor.

Sporii nu se transmit pe calea aerului în sezonul rece, așadar arboreții de molid în regim de silvicultură cu tăieri continue trebuie recoltați în perioada noiembrie-aprilie. Lucrul acesta devine din ce în ce mai dificil de realizat din cauza iernilor tot mai scurte și acest lucru, la rândul său, crește variația sezonieră în ceea ce privește achizițiile de lemn.

Dacă numărul de tăieri selective s-ar modifica semnificativ, s-ar modifica și cantitatea de cherestea disponibilă pentru industriilor de exploatare forestieră? Acest lucru depinde de entitatea care ar utiliza metoda.

Dacă aceasta nu a mai comercializat cherestea, atunci, da, cantitatea de lemn de pe piață ar crește. Însă, dacă nu, disponibilitatea ar scădea.

Anumitor specii de arbuști de fructe de pădure le priește, în vreme ce altora nu

 

Conform profesorului cercetător Liisa Tyrväinen, diferențele dintre metodele de silvicultură în ceea ce privește valorile de recreere sunt mai mici pe timpul iernii decât pe timpul verii. Foto: Erkki Oksanen

 

În turbării, silvicultura cu tăieri continue ar putea reprezenta o soluție pentru multe probleme. Cel mai important avantaj constă în faptul că metoda îmbunătățește stabilitatea pânzei freatice, în vreme ce în cazul silviculturii cu tăieri periodice, pânza freatică variază, ceea ce generează descompunerea turbei, emisii de gaze cu efect de seră și o încărcare nutritivă mai mare a firelor de apă.
Pe de altă parte, asigurarea propagării puieților poate necesita pregătirea solului, ceea ce reduce profitabilitatea. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe informații bazate pe cercetări.
Dintre speciile de fructe de pădure, silvicultura cu tăieri continue este avantajoasă pentru afin, însă mai puțin favorabilă pentru merișor, precum și ciupercilor.
Se consideră că tăierile rase afectează deseori negativ peisajul. Însă în ceea ce privește valorile legate de recreere, există foarte puține comparații între diferitele metode de tăiere.

 

Intarzia & Castor

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Site în construcție

www.intarzia.ro este sub rebranduire, această pagină fiind o versiune de prezentare, motiv pentru care dacă întâmpinați dificultăți sau întâlniți nereguli, vom aprecia sesizările și sugestiile voastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!