DesigntrendSoluţii de amenajare a spaţiilor de sub scară

Secretul unei amenajări interioare de succes constă în folosirea tuturor spaţiilor din casă şi îmbinarea elementelor de decor, astfel încât să se creeze impresia de cuib familial, călduros şi comfortabil.
Intarzia & Castor12.12.201830213 min
https://www.intarzia.ro/wp-content/uploads/2018/12/Foto-11.jpg

La proiectare sau la remaniere, să ne gândim la ce folosim locuinţa: mergem acasă numai pentru noapte, lucrăm acasă sau aşteptăm adesea invitaţi la prânz sau cină? Poate avem o bibliotecă enormă pe care trebuie să o depozităm cum se cuvine.

Putem să alocăm spaţiile în funcţie de activităţi. În primul rând, dacă există posibilitatea, este indicat să separăm zona socială de zona intimă a casei.

Zona socială include living-ul, bucătăria, sufrageria şi biroul. Confortul de spaţiu va fi mai mare dacă bucătăria şi sufrageria vor fi unite. Niciodată să nu plasăm bucătăria în faţă, la intrare. Accesul ȋn birou poate să fie din antreu, astfel ȋncât clienţii să nu deranjeze familia. Ar fi ideală amplasarea unei toalete de serviciu în apropierea intrării, pentru clienţi.

Un etaj sau o mansardă peste parter oferă spaţiu în plus. Aici putem amplasa zona intimă: dormitoarele, camerele pentru copii, garderoba şi baia. Această soluţie necesită obligatoriu, o scară interioară. La fel ca întreaga casă şi scara interioară are nevoie de un proiect în care sunt precizate dimensiunea, locul unde trebuie amplasată, din ce material trebuie executată, ce formă să aibă pentru o încadrare cât mai armonioasă în design-ul general şi nu în ultimul rând, cât este de practică.

Dacă spaţiul de sub scară este îndeajuns de mare, în funcţie de structura şi forma scării şi cu puţină imaginaţie, putem să ȋl transformăm într-un loc practic, cu aspect estetic. Chiar dacă este un spaţiu restrâns, se pot face acolo amenajări interioare pentru garderobă, sertare, bibliotecă, loc de relaxare, spaţiu de joc pentru copii, birou, baie etc.

Cea mai practică soluţie pentru utilizarea spaţiului de sub scară este realizarea unui garderobe cu ajutorul unor rafturi şi sertare mari, etajate, pentru un dulap creat de panta ascendentă a scării. Astfel, spaţiul poate fi utilizat fără pierderi. Sertarele pot fi instalate pe şine metalice pentru a le manevra cât mai uşor, glisând înăuntru şi în afară. Se deschid pe rând, uşurându-se accesul la aproape orice raft, din ambele părţi. Cu nişte rafturi fixe, se poate închide unghiul format de scară, obţinându-se noi locuri de depozitare. Astfel, putem să găsim loc pentru haine, paltoane, pantofi, umbrele sau maşini de uz casnic, accesorii sportive şi chiar pentru o lădiţă cu unelte.

www.idesignarch.com

 

Putem să concepem un dulap de depozitare cu sertare. Nu contează dacă sunt mici sau mari, important este să fie cât mai multe. Aşa obţinem spaţii suplimentare de depozitare pentru diverse obiecte utile.

www.theownerbuildernetwork.co

 

Pe scurt, dacă spaţiul este destul de mare, este îndeajuns să realizăm compartimente mai mari, cu câteva rafturi, iar dacă avem spaţiu mai mic putem să alegem varianta cu sertare, dimensiunea şi numărul acestora depinzând de obiectele pe care dorim să le ascundem. Important este ca mânerele uşilor sau sertarelor să nu fie accentuate, iar piesele de mobilier amenajate sub scară să se încadreze în designul, culoarea şi stilul locuinţei.

O altă modalitate de folosire a scării o constituie treptele-sertar. Cu alte cuvinte, scara simplă poate fi construită ca un sistem de sertare în care putem depozita haine, papuci de casă, pături, şi chiar unelte.

www.thefujifiles.com

 

În cazul în care scara interioară se află ȋn apropierea intrării, putem să „închidem” suprafaţa de sub scară cu o uşiţă, în spatele căreia să putem să ascundem paltoane, pantofi umbrele etc., astfel ȋncât ele să nu mai fie la vedere. Lucruri mai mărunte, cum sunt cheile, mănuşile, trusa de curăţat încălţămintea, le putem aşeza în cutii sau sertare.

www.home-designing.com

 

O soluţie decorativă ar fi un sistem de depozitare deschis, sub formă de mici poliţe, pe care pot fi expuse fotografii sau alte lucruri personale. Dacă spaţiul permite, este posibilă şi montarea unei mini-biblioteci. Putem să ne jucăm cu formele neregulate ale rafturilor, scara căpătând personalitate şi aspect inovator.

www.urumix.com

 

Cu puţină imaginaţie, spaţiul de sub scară poate fi transformat într-un colţ de relaxare.  Cu ajutorul multor perne pufoase, pături, o sursă de lumină, câteva cărţi, reviste, va deveni locul preferat al locuinţei. Este recomandat ca pernele şi saltelele să aibă culori deschise, pentru că spaţiul sub scară este, de obicei, destul de întunecat.

www.welikehouse.com

 

Un loc de joacă sub scară este visul oricărui copil. Este o idee minunată să oferim copiilor locuri de joacă fără pericole. Dacă spaţiul este înalt, încăperea se poate transforma într-un castel sau într-o casuţă din poveşti. Cu un tapet vesel, un scaun cu stil, un raft cu nişte cărţi şi o sursă de lumină le putem oferi copiilor locul preferat pentru citit.

www.thelittlespoonkitchen.com

 

Dacă spaţiul este suficient de ȋncăpător, putem să ne desfăşurăm activitatea profesională, de la birou, acasă, tot sub scară, alături de rafturi şi sertare pentru a se menţine ordinea. Ideal ar fi ca biroul să nu fie în totalitate sub scară, pentru a se evita senzaţia de spaţiu închis.

www.nevillejohnson.co.uk

 

În cazul în care scara interioară porneşte din living, spaţiul rămas liber sub aceasta, poate fi utilizat pentru o „cramă” de mici dimensiuni, în care să ne expunem colecţia de vinuri.

www.decorelooking.blogspot.ro

 

Putem să amenajăm şi o toaletă de serviciu, dacă avem spaţiu corespunzător şi modalitate de aerisire. Nu ar fi bine ȋnsă, dacă ne-am lovi capul în treptele scării în cursul vreunei activităţi.

www.thelittlespoonkitchen.com

 

Indiferent de destinaţia aleasă pentru locul de sub scara interioară, care pare lipsit de posibilităţi de utilizare, putem să obţinem un colţ perfect, care poate deveni un punct de interes al locuinţei noastre.

ing. Ketesdi Enikő

Intarzia & Castor

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Site în construcție

www.intarzia.ro este sub rebranduire, această pagină fiind o versiune de prezentare, motiv pentru care dacă întâmpinați dificultăți sau întâlniți nereguli, vom aprecia sesizările și sugestiile voastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!